Privitul in oglinda est un act de curaj , de a sta de vorba cu propria fiinta , de a da piept cu tine insuti , cu adevarul si minciuna , cu frumusetea si uratenia , cu sensibilitatea si indiferenta , cu toate calitatile si defectele , cu gandurile si tacerea .
Oglinda in care ma privesc deseori , uneori mai in treacat imi arata , infatiseaza de fapt gandurile si mai putin chipul . Uneori rad privindu-le . alteori plang , uneori seamana cu mine ,alteori le-as taia aripile . Uneori cerul gandurilor imi creioneaza fara glas momente albe si negre pierdute in labirintul amintirilor.Unele stralucesc in oglinda in care imi privesc reflexia , alteori gandurile imi sfredelesc interiorul incercand sa-mi modeleze imperfectiunile ,sa-mi inlature defectele ,sa alung tristetea ... sa-mi plase inima sa vibreze doar de fericire , fiecare bataie sa invete sa iubeasca doar albastrul , albul infinit iar griul tristetii sa-l spulbere in tacerea lunii .
Ma privesc din unghiuri diferite , forma chipului meu este aceeasi , nu se transforma indiferent din ce directie lumina incarca sa-mi deseneze umbre pe fata .Incerc sa traversez prin camarutele sufletului , caut culoarea potrivita in care sa-mi vopsesc visele.
Imi rasfir parul trecandu-mi degetele subtiri printre suvitele rebele,imi pieptan cu privirea chipul care are uneori privirea obosita .. atunci impletiturile vii ale gandurilor ma trezesc grijulii,imi ridica barbia din care firisoare invizibile ale lacrimilor mi se unesc intr-un suvoi cenusiu .
Vocea roz a gandurilor , chipul rotund cu ochii gingasi , blanzi, imi zambeste dincolo de sticla . Ascultandu-le vocea copilareasca adun din colturile sufletului toate metaforele schioape si le sfarm ... le arunc...cioburile nu aduc noroc...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu